Print

În perioada de referinţă, poliţiştii locali au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale pe raza municipiului Vaslui, totodată participând la organizarea și desfășurarea a 6 acţiuni şi misiuni specifice de ordine publică, cu ocazia manifestărilor sportive (meciuri handbal) și cultural artistice.

Conform planificării efectivelor, la nivelul Poliţiei Locale Vaslui s-au efectuat 184 patrulări auto şi 277 patrulări pedestre.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii locali au constatat un număr de 336 contravenții din care 85 sancţionate cu amendă contravențională şi 251 cu avertisment.

De asemenea, la secretariatul instituției au fost înregistrate 13 petiţii formulate în scris și 126 de sesizări telefonice, primite la dispeceratul instituției.

Efectivele poliţiei locale au avut în vedere următoarele activități prioritare:

  1. În domeniul ordinii și liniștii publice:
  2. Menținerea ordinii și liniștii publice în următoarele zone repartizate Poliției Locale Vaslui prin Planul de Ordine și Siguranță Publică: Piața Civică + Parcul IPJ, Teatrul de Vară + Parcul Tineretului, Parcul Copou + Cimitirul Eternitatea, Zona Industrială, Rediu, Brodoc și Moara Grecilor, zona Cartier 13 Decembrie. În luna mai, polițiștii locali au continuat să acționeze în zona Traian, peco Mall, stația bus Carrefour, magazinul Cleopatra, Biserica Sf. Mihail și Gavril, str. Rahova, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Totodată,  în fiecare zi de  duminică și sărbători religioase, în zona bisericilor Sf. Ioan, Adormirea Maicii Domnului și Cimitirul Eternitatea s-au desfășurat activități de monitorizare pentru identificarea persoanelor care apelează la mila publicului.

  1. De asemenea, zilnic, au fost asigurate măsuri de ordine și liniște publică la un număr de două centre de vaccinare de pe raza municipiului Vaslui, prin asigurarea cu două posturi, pe perioada de funcționare a acestora.
  2. În cadrul activităților specifice, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au aplicat 23 sancțiuni contravenționale, pentru consum de băuturi alcoolice, seminţe şi aruncarea gunoaielor pe domeniul public, crearea disconfortului pentru locatari și satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public

             Totodată, două persoane au fost sancționate contravențional pentru distrugerea spaţiilor verzi, a materialului floricol și mobilierului stradal, folosirea elementelor de joacă pentru copii de persoane adulte, distrugerea prin ardere a resturilor vegetale în locuri publice, plimbarea câinilor pe domeniul public fără ca proprietarii să dispună de materiale pentru curățarea locului și accesul în parcuri.

  1. De asemenea, au fost asigurate măsuri de ordine și liniște publică, având drept scop prevenirea şi combaterea actelor de violenţă juvenilă în proximitatea unităților de învățământ, respectiv: Școala Generală ”Dimitrie Cantemir” + Liceul cu Program Sportiv, Școala Generală”Mihail Sadoveanu”, şcolile din suburbiile M. Grecilor şi Zona Industrială.
  1. În domeniul circulației pe drumurile publice
  2. Fluidizarea traficului auto și pietonal în vederea prevenirii accidentelor rutiere și a ambuteiajelor, respectiv:
  1. În identificarea și monitorizarea autovehiculelor abandonate/fără stăpân, și a celor expuse la vânzare, ocazie cu care au fost întocmite 13 procese-verbale de constatare a unor astfel de autovehicule, care au fost luate în evidență și vor fi monitorizate.
  2. Asigurarea desfășurării în condiții optime de fluență și siguranță a traficului rutier și pietonal în zona unităților de învățământ de pe raza municipiului Vaslui, respectiv în zona Școlii Generale Mihail Sadoveanu, Școlii Generale Mihai Eminescu, Liceului Mihail Kogălniceanu, Liceului Anghel Rugină.
  3. Verificarea integrității mijloacelor de semnalizare rutieră și a stării de viabilitate a părții carosabile, fără a se constata nereguli deosebite în această privință.

În cadrul activităților desfășurate pe linie de circulație rutieră, au fost constatate un număr de 258 de contravenții din care 204 sancționate cu avertisment și 54 cu amendă.

  1. În domeniul protecției mediului
  2. Identificarea și sancționarea persoanelor care scotocesc în pubelele de la punctele gospodărești situate în zona Traian și zona centrală. Totodată, au fost monitorizate anumite zone aflate la periferia orașului, cu privire la depozitarea ilegală a deșeurilor de orice tip, respectiv Cantemir, str. G-ral Ion Rășcanu, Moara Grecilor – zona șes Gura Bustei – Viișoara, str. Paiu – Pădure str. Ceramicii, Rediu – str. Zidari, str. 8 Martie, Obor, str. Fabricii, str. Andrei Şaguna, str. George Enescu, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale.
  3. În domeniul activităţii comerciale s-au asigurat măsuri de ordine și liniște publică în piețele agroalimentare, ocazie cu care 12 persoane au fost sancționate cu amendă contravențională pentru deranjarea ordinii publice și refuz de legitimare, alte 2 persoane au fost sancționate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 9 persoane au fost sancționate pentru oprirea voluntară în zona de aprovizionare.

             Pe acestă cale recomandăm cetățenilor municipiului să apeleze în cel mai scurt timp Dispeceratul Poliției Locale Vaslui la numerele de telefon: 0745376704, 0235/315756, de fiecare dată când constată încălcări ale normelor de conviețuire socială, pentru a se interveni cu operativitate în luarea măsurilor care se impun

            

Conducerea Poliției Locale Vaslui