Print
Urmare a faptelor săvârșite în ziua de 07.05.2022, când au fost efectuate desene graffitii pe treptele și pe aleea pietonală din parcul Tineretului, polițiștii locali au demarat verificări în vederea stabilirii identității contravenienților.
Astfel, în data de 10.05.2022 au fost identificați doi minori (o fată și un băiat), în vârstă de 12 ani, elevi ai Școlii gimnaziale Constantin Parfene din mun. Vaslui. În ziua următoare, au mai fost identificați alți 3 minori (două fete și un băiat), în vârstă de 12 ani, elevi ai aceleiași unități de învățământ, care, împreună cu ceilalți doi minori, identificați în ziua precedentă, s-au constituit în grup, cu scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială.
Părinții celor 5 minori au fost invitați la sediul Poliției Locale Vaslui, unde au fost atenționați cu privire la obligația legală de supraveghere a minorilor, totodată fiind sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991.
4d476c53-cd42-4db7-a3b3-4d1690b1d193.jpg
0d9dabc2-f63f-4f33-a586-6388d9ab8f16_1.jpg
e4e054a8-54d7-42b9-ac71-a934cae75c7b.jpg
dafe42f3-bbc0-43ab-b8c8-ebb4a2864301.jpg
 
444a1ee1-a0bf-4ec4-991a-fd3f37a0b44b.jpg