Telefon fix dispecerat
Telefon mobil dispecerat
Bine ați venit! Poliția Locală a Municipiului Vaslui
– Poliţia locală este înfiinţață în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii:
– Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor: legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării.
– Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea:
(2) Poliţia locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, poliţia locală cooperează cu unităţile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră Române şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în condiţiile legii.
(4) Poliţia locală solicită intervenţia unităţilor/structurilor teritoriale competente ale Poliţiei Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice alte situaţii ce excedează atribuţiilor ce îi revin, potrivit prezentei legi.
(5) Poliţia locală poate încheia cu alte autorităţi şi instituţii publice protocoale de cooperare având ca obiect detalierea modalităţilor prin care, în limitele competenţelor legale ale fiecărei structuri, acestea îşi oferă sprijin în îndeplinirea activităţilor sau a misiunilor specifice.
În urma ședinței tehnice de cooperare desfășurate la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui, s-a stabilit că Poliția Locală Vaslui
Solicitarea informațiilor de interes public se face în baza Formularului pentru solicitare disponibil în secțiunea CONTACT. Responsabil pentru furnizarea informațiilor solicitate
În primele nouă luni ale anului 2022, polițiștii locali au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale pe raza municipiului Vaslui, participând totodată