În ziua de 16.07.2021, în jurul orei 14.20, echipajul de poliție locală aflat în serviciul de patrulare în zona Pieței Agroalimentare Traian, a fost abordat de o persoană de sex masculin, care le-a prezentat bunurile găsite pe pasarela din zona CET. Polițiștii locali au rugat persoana să îi însoțească în biroul administrației Pieței Traian, unde a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a bunurilor, respectiv: suma de 4900 lei, un carnet facturier, devize de lucrări și o convenție în domeniul securității și sănătății în muncă.
Pe baza informațiilor din documentele menționate anterior, polițiștii locali au demarat verificări în vederea identificării deținătorului bunurilor. În cele din urmă, identitatea acestuia a fost stabilită, bărbatul în vârstă de 45 ani cu domiciliul în Iași fiind chemat pentru a-i fi predate bunurile.
Pe acestă cale, dorim să mulțumim dlui C. Alin Bogdan din Sat Chițoc, Com. Lipovăț, în vârstă de 38 ani pentru gestul de omenie, care a ales să nu profite de ceea ce nu-i aparține, întărind convingerea că printre noi există oameni onești, al căror exemplu este demn de urmat.