In slujba cetăţeanului

Slider

Multimedia

galerie foto

Aici gasiti galeria foto-video ce contin activitatie noastre....

Vezi mai mult

Sesizari

Aici puteti sa scrieti sesizari. Pentru situații de urgentă, apelați 112.

Scrie sesizarea

Inscriere audiente

Pentru a va inscrie in audienta apasa butonul de mai jos...

Audienta

Cariera

angajari

Pentru a fi la curent cu posturile scoase la concurs acceseaza pagina...

Verifica aici

Comunicate

Pentru a putea citi toate comunicatele acceseaza pagina destinata...

Apasa aici

                 In noaptea dinspre 20-21.07.2021, echipajul de poliție locală aflat în serviciul de patrulare în zona Centrul Civic, a găsit o bicicletă sprijinită de scările de la magazinul TELEKOM.
                 Polițiștii locali au rămas în zonă pentru 30 minute, timp în care nu s-a prezentat nimeni să ridice bicicleta, motiv pentru care au adus-o la sediul instituției.
                 Proprietarul bicicletei este invitat la sediul Poliției Locale Vaslui din str. Călugăreni, nr. 103, pentru identificarea și ridicarea bunului.
                 În cazul în care deținătorul este minor, va trebui să fie însoțit de unul dintre părinți, în vederea întocmirii procesului-verbal de predare primire.

În perioada de referinţă, poliţiştii locali au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale pe raza municipiului Vaslui, totodată participând la organizarea și desfășurarea a 6 acţiuni şi misiuni specifice de ordine publică, cu ocazia manifestărilor sportive (meciuri handbal) și cultural artistice.

Conform planificării efectivelor, la nivelul Poliţiei Locale Vaslui s-au efectuat 184 patrulări auto şi 277 patrulări pedestre.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii locali au constatat un număr de 336 contravenții din care 85 sancţionate cu amendă contravențională şi 251 cu avertisment.

De asemenea, la secretariatul instituției au fost înregistrate 13 petiţii formulate în scris și 126 de sesizări telefonice, primite la dispeceratul instituției.

Efectivele poliţiei locale au avut în vedere următoarele activități prioritare:

  1. În domeniul ordinii și liniștii publice:
  2. Menținerea ordinii și liniștii publice în următoarele zone repartizate Poliției Locale Vaslui prin Planul de Ordine și Siguranță Publică: Piața Civică + Parcul IPJ, Teatrul de Vară + Parcul Tineretului, Parcul Copou + Cimitirul Eternitatea, Zona Industrială, Rediu, Brodoc și Moara Grecilor, zona Cartier 13 Decembrie. În luna mai, polițiștii locali au continuat să acționeze în zona Traian, peco Mall, stația bus Carrefour, magazinul Cleopatra, Biserica Sf. Mihail și Gavril, str. Rahova, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Totodată,  în fiecare zi de  duminică și sărbători religioase, în zona bisericilor Sf. Ioan, Adormirea Maicii Domnului și Cimitirul Eternitatea s-au desfășurat activități de monitorizare pentru identificarea persoanelor care apelează la mila publicului.

  1. De asemenea, zilnic, au fost asigurate măsuri de ordine și liniște publică la un număr de două centre de vaccinare de pe raza municipiului Vaslui, prin asigurarea cu două posturi, pe perioada de funcționare a acestora.
  2. În cadrul activităților specifice, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au aplicat 23 sancțiuni contravenționale, pentru consum de băuturi alcoolice, seminţe şi aruncarea gunoaielor pe domeniul public, crearea disconfortului pentru locatari și satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public

             Totodată, două persoane au fost sancționate contravențional pentru distrugerea spaţiilor verzi, a materialului floricol și mobilierului stradal, folosirea elementelor de joacă pentru copii de persoane adulte, distrugerea prin ardere a resturilor vegetale în locuri publice, plimbarea câinilor pe domeniul public fără ca proprietarii să dispună de materiale pentru curățarea locului și accesul în parcuri.

  1. De asemenea, au fost asigurate măsuri de ordine și liniște publică, având drept scop prevenirea şi combaterea actelor de violenţă juvenilă în proximitatea unităților de învățământ, respectiv: Școala Generală ”Dimitrie Cantemir” + Liceul cu Program Sportiv, Școala Generală”Mihail Sadoveanu”, şcolile din suburbiile M. Grecilor şi Zona Industrială.
  1. În domeniul circulației pe drumurile publice
  2. Fluidizarea traficului auto și pietonal în vederea prevenirii accidentelor rutiere și a ambuteiajelor, respectiv:
  • pe str. Traian, pe sectorul de drum cuprins între Penny Market și RDS;
  • interecția cu sens giratoriu din Crucea Gării
  • Ștefan cel Mare pe sectorul de drum cuprins între Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și Crucea Gării;
  • Walter Mărăcineanu, Victoriei și M-șal C-tin Prezan
  • intersecția str. Călugăreni cu str. Castanilor (zona Bambus).
  1. În identificarea și monitorizarea autovehiculelor abandonate/fără stăpân, și a celor expuse la vânzare, ocazie cu care au fost întocmite 13 procese-verbale de constatare a unor astfel de autovehicule, care au fost luate în evidență și vor fi monitorizate.
  2. Asigurarea desfășurării în condiții optime de fluență și siguranță a traficului rutier și pietonal în zona unităților de învățământ de pe raza municipiului Vaslui, respectiv în zona Școlii Generale Mihail Sadoveanu, Școlii Generale Mihai Eminescu, Liceului Mihail Kogălniceanu, Liceului Anghel Rugină.
  3. Verificarea integrității mijloacelor de semnalizare rutieră și a stării de viabilitate a părții carosabile, fără a se constata nereguli deosebite în această privință.

În cadrul activităților desfășurate pe linie de circulație rutieră, au fost constatate un număr de 258 de contravenții din care 204 sancționate cu avertisment și 54 cu amendă.

  1. În domeniul protecției mediului
  2. Identificarea și sancționarea persoanelor care scotocesc în pubelele de la punctele gospodărești situate în zona Traian și zona centrală. Totodată, au fost monitorizate anumite zone aflate la periferia orașului, cu privire la depozitarea ilegală a deșeurilor de orice tip, respectiv Cantemir, str. G-ral Ion Rășcanu, Moara Grecilor – zona șes Gura Bustei – Viișoara, str. Paiu – Pădure str. Ceramicii, Rediu – str. Zidari, str. 8 Martie, Obor, str. Fabricii, str. Andrei Şaguna, str. George Enescu, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale.
  3. În domeniul activităţii comerciale s-au asigurat măsuri de ordine și liniște publică în piețele agroalimentare, ocazie cu care 12 persoane au fost sancționate cu amendă contravențională pentru deranjarea ordinii publice și refuz de legitimare, alte 2 persoane au fost sancționate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 9 persoane au fost sancționate pentru oprirea voluntară în zona de aprovizionare.

             Pe acestă cale recomandăm cetățenilor municipiului să apeleze în cel mai scurt timp Dispeceratul Poliției Locale Vaslui la numerele de telefon: 0745376704, 0235/315756, de fiecare dată când constată încălcări ale normelor de conviețuire socială, pentru a se interveni cu operativitate în luarea măsurilor care se impun

            

Conducerea Poliției Locale Vaslui

              În ziua de 16.07.2021, în jurul orei 14.20, echipajul de poliție locală aflat în serviciul de patrulare în zona Pieței Agroalimentare Traian, a fost abordat de o persoană de sex masculin, care le-a prezentat bunurile găsite pe pasarela din zona CET. Polițiștii locali au rugat persoana să îi însoțească în biroul administrației Pieței Traian, unde a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a bunurilor, respectiv: suma de 4900 lei, un carnet facturier, devize de lucrări și o convenție în domeniul securității și sănătății în muncă.
              Pe baza informațiilor din documentele menționate anterior, polițiștii locali au demarat verificări în vederea identificării deținătorului bunurilor. În cele din urmă, identitatea acestuia a fost stabilită, bărbatul în vârstă de 45 ani cu domiciliul în Iași fiind chemat pentru a-i fi predate bunurile.
              Pe acestă cale, dorim să mulțumim dlui C. Alin Bogdan din Sat Chițoc, Com. Lipovăț, în vârstă de 38 ani pentru gestul de omenie, care a ales să nu profite de ceea ce nu-i aparține, întărind convingerea că printre noi există oameni onești, al căror exemplu este demn de urmat.
Potrivit prevederilor Legii nr. 138/2015, ziua de 21 Mai a fost declarată Ziua Poliției Locale. Ea coincide cu o mare sărbătoare creștin-ortodoxă, respectiv Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei care au luptat pentru biruința creștinismului, într-o epocă atât de tulbure.
Ziua Poliției Locale nu este doar o sărbătoare a polițiștilor locali, ci și a cetățenilor, în interesul cărora acționăm. Încrederea în această instituție este cel mai bun indicator al acțiunilor poliției locale.
Munca de polițist local este o ucenicie pe viaţă, deoarece fiecare situație sau împrejurare este inedită, iar cariera de polițist este, în primul rând, o pasiune, nu doar o meserie.
Mulțumim fiecărui polițist local pentru modul în care își îndeplinește misiunile, pentru cinste, corectitudine și încredere în puterea legii, precum și familiilor acestora care le sunt alături!
Nu în ultimul rând, mulțumim reprezentanților autorităților publice locale, partenerilor, colaboratorilor și tuturor cetățenilor mun. Vaslui, pentru încrederea acordată și asigurându-vă că, noi, polițiștii locali din mun. Vaslui vom face tot ce ne stă în putere pentru ca ordinea și liniștea publică să nu vă fie tulburată.
La mulți ani polițiștilor locali!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sf. Împărați Constantin și Elena!
0
Impact - persoane
0
Interacţiuni
 
Îmi place
 
 
 
Comentează
 
 
Distribuie
 
 

La data de 16.06.2021, ora 16.30, s-a încheiat perioada de depunere a dosarelor de înscriere la concursurile organizate de Poliția Locală Vaslui pentru ocuparea unui număr de 11 funcții publice de polițist local. În urma centralizării dosarelor depuse de candidați, au rezultat următoarele:

  • pentru Compartimentul Sistematizare și Organizare Trafic - 1 post polițist local, clasa I, grad profesional debutant – s-au înscris 9 candidați din care 4 persoane de sex masculin și 5 de sex feminin (9 candidați/post)
  • pentru Compartimentul Siguranță Rutieră – 2 posturi polițist local, clasa I, grad profesional debutant – s-au înscris 22 candidați din care 13 persoane de sex masculin și 9 de sex feminin (11 candidați/post)
  • pentru Biroul Ordine și Liniște Publică – 1 post polițist localâ, clasa I, grad profesional debutant – s-au înscris 17 candidați din care 13 persoane de sex masculin și 4 de sex feminin (17 candidați/post)
  • pentru Biroul Dispecerat, Baze de date – 1 post polițist local, clasa I, grad profesional debutant – s-au înscris 16 candidați din care 7 persoane de sex masculin și 9 de sex feminin (16 candidați/post)
  • pentru Compartimentul Activități Comerciale – 1 post polițist local, clasa I, grad profesional debutant – s-au înscris 13 candidați din care 8 persoane de sex masculin și 5 de sex feminin (13 candidați/post)
  • pentru Compartimentul Protecția Mediului – 1 post polițist local, clasa I, grad profesional debutant – s-au înscris 20 candidați din care 10 persoane de sex masculin și 10 de sex feminin (20 candidați/post)
  • pentru Biroul Ordine și Siguranță Publică – 4 posturi polițist local, clasa III, grad profesional debutant - s-au înscris 30 candidați din care 21 persoane de sex masculin și 9 de sex feminin (7,5 candidați/post)

În cursul zilei de 23.06.2021 se vor afișa rezultatele privind proba de selecție a dosarelor, iar candidații declarați admiși se vor prezenta la proba sportivă, organizată în data de 28.06.2021.

În perioada 01.11- 30.11.2020, polițiștii locali s-au deplasat la un număr de 120 sesizări venite prin dispecerat și au desfășurat următoarele activități specifice stării de alertă, instituite ca urmare a riscului îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2:

  • în domeniul prevenirii răspândirii COVID 19

 

- zilnic, au fost verificate, în medie, un număr de 56 locații în care se aflau izolate la domiciliu un număr de 363 persoane;

- zilnic, au acționat în piețele agroalimentare Traian și Centrală, pentru respectarea distanțării sociale și purtarea măștii de protecție în mod corespunzător, din partea comercianților, dar și a cumpărătorilor.

- zilnic, au acționat pe traseele mijloacelor de transport public în comun și în stațiile bus, pentru respectarea distanțării sociale și purtarea măștii de protecție în mod corespunzător, fiind verficate un număr de 1277 mijloace de transport în comun;

- au participat la un număr de 17 acțiuni punctuale dispuse la nivelul Poliției municipiului Vaslui.

  • în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice, respectiv a asigurării fluenței traficului rutier

- au intervenit la 61 sesizări privind tulburarea ordinii și liniștii publice;

- au monitorizat un nr. de 12 locații indicate prin petițiile formulate de cetățeni, 11 dintre acestea fiind soluționate în perioada de referință;

- zilnic, un echipaj a acționat pe str. Traian, unde se efectuează lucrări de aducțiune apă, pentru fluidizarea traficului rutier și cel pietonal.

- zilnic, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, au acționat în echipaj mixt, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Rutier a Poliției Municipiului Vaslui, pentru prevenirea accidentelor de circulație;

- totodată, s-a acționat pentru asigurarea desfășurării în condiții optime de fluență și siguranță a traficului rutier și pietonal în cazul producerii a 3 accidente rutiere, din care 2 s-au soldat cu victime omenești;

  • în domeniul protecției mediului și disciplina în construcții

 

- au verificat un număr de 3 sesizări cu privire la depozitarea ilegală a deșeurilor.

- au verificat și monitorizat un număr de 8 zone predispuse la depozitarea deșeurilor menajere, aflate în suburbiile municipiului.

- au desfășurat activități specifice pentru verificarea agenților economici care desfășoară activități comerciale de alimentație publică și servicii în baza autorizației de funcționare vizată pentru anul 2020, conform HCL nr. 125/2017.

În cadrul acțiunilor întreprinse, au fost constatate următoarele abateri:

- 467 contravenții pentru nerespectarea prevederilor Lg 55/2020 și HG 856/2020 - nepurtatrea și portul necorespunzător al măștii de protecție în spațiul public, nerespectarea măsurilor privind carantina, circulația după ora 23.00 fără motiv justificat;

-  106 contravenții la regimul circulației pe drumurile publice;

-  în perioada de referință, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au participat la constatarea unui număr de 6 infracțiuni în domeniul circulației pe drumurile publice, de către polițiști din cadrul Biroului Rutier a Poliției Municipiului Vaslui;

- 20 contravenții pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991;

- 15 contravenții pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 66/2009 privind aprobarea normelor și responsabilităților ce revin instituțiilor publice, agenților economici, celorlalte persoane juridice și cetățenilor din municipiul Vaslui, pentru întronarea unui climat de ordine, curățenie, disciplină și gospodărire a municipiului și a localităților componente;

- 1 contravenție pentru depozitarea ilegală a deșeurilor;

- 4 contravenții pentru desfășurarea de activități comerciale în locuri interzise;

- 1 contravenție pentru lucrări executate pe domeniul public, fără a aduce terenul la starea inițială;

- 2 contravenții pentru oprirea, staționarea voluntară cu autovehiculul în zona de aprovizionare, stații taxi sau pe trotuar;

 

Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, precum și numeroasele sesizări din ultima perioadă cu privire la utilizarea nelegală a petardelor, rugăm cetățenii municipiului Vaslui ca, ori de câte ori constată aspecte privind încălcarea normelor de conviețuire socială, să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Vaslui la numerele de telefon 0235 315 756; 0335 402 866; 0745 376 704 pentru intervenția operativă la fața locului.

 

# Fiți responsabili!

# Purtând masca de protecție și păstrând distanța socială vă protejați atât pe dumneavoastră, cât și pe cei din jur.

# PolițiaLocalăVaslui

Scroll to top